Actualizarea aplicaţiei
Actualizarea aplicaţiei se poate realiza în 3 moduri:
- Automatizare actualizare aplicaţie
Dacă se bifează opţiunea Verificare disponibilitate actualizare la pornirea aplicaţiei în secţiunea Configurări, atunci, în cazul unei actualizări disponibile, la pornirea aplicaţiei va fi afişată o fereastră ca în figura de mai jos:
- Actualizarea manuală a aplicaţiei
Se accesează subsecţiunea Actualizare aplicaţie din secţiunea Ajutor. În cazul unei actualizări disponibile vor fi afişate informaţii ca în figura de mai jos:
Se apasă butonul Actualizare la versiunea N.N.N ... pentru descărcarea şi instalarea ultimei versiuni disponibile.
- Reinstalarea aplicaţiei folosind fişierul de instalare disponibil pe Internet
Se descarcă pe staţia de lucru locală fişierul de instalare corespunzător versiunii aplicaţiei instalate (32 sau 64 biţi) de pe pagina https://www.smartvalidator.ro şi se rulează cu drepturi de Administrator. (Click dreapta mouse cu opţiunea Run as Administrator)
Fişierul de instalare se numeşte setup_smart_NNN.exe (pentru versiunea pe 32 biţi) respectiv setup_smart64_NNN.exe (pentru versiunea pe 64 biţi), unde NNN reprezintă identificatorul din 3 cifre al versiunii disponibile pentru aplicaţie.
Pe pagina de Internet a producătorului vor fi întotdeauna disponibile fişierele de instalare corespunzătoare ultimei versiuni a aplicaţiei (32 şi 64 biţi).
Dacă există ambele versiuni (32 şi 64 biţi) ale aplicaţiei instalate pe staţia de lucru locală, atunci procedura de actualizare (oricare din cele 3 variante descrise mai sus) trebuie aplicată fiecărei versiuni în parte.