În cazul fişierelor de tip SAF-T cu dimensiuni mari (între 256 MB şi 1 GB) şi foarte mari (peste 1 GB), obţinerea unui timp de validare cât mai bun poate reprezenta o provocare, ţinând cont că resursele staţiei de lucru existente sunt totuşi limitate.


În continuare sunt descrise câteva recomandări pentru îmbunătăţirea timpului de validare:

  • Pentru fişiere XML de tip SAF-T mai mari de 256 MB este indicat să folosiţi versiunea pe 64 biţi a aplicaţiei.
  • Discul unde este instalat sistemul de operare (în marea majoritate a cazurilor este C:) trebuie să conţină spaţiu liber minim de 6 ori dimensiunea fişierului / fişierelor XML de tip SAF-T validate.
  • Pe durata validării să nu ruleze alte procese sau aplicaţii care necesită la rândul lor un consum mare de resurse.
  • Folosind managerul de activităţi (aplicaţia Task Manager) din Windows puteţi verifica ce procese sau aplicaţii rulează şi care este consumul de resurse, înainte de a iniţia procedura de validare.
  • Exemple de procese sau aplicaţii care necesită un consum mare de resurse (cele mai frecvente): actualizări automate ale sistemului de operare, actualizări automate ale aplicaţiilor instalate pe staţia de lucru, procese de scanare iniţiate de soluţiile antivirus (inclusiv Microsoft Defender) sau aplicaţii tip browser cu multe tab-uri (pagini) deschise.
  • Debifaţi opţiunea Export date în format Excel din secţiunea Configurări înainte de a porni procedura de validare, operaţiune care poate reduce cu până la 20% timpul de validare. Atunci când au loc validări repetitive ale aceluiaşi fişier (generat în diverse etape de implementare, de exemplu), debifarea opţiunii descrise devine chiar obligatorie.
  • Debifaţi opţiunea Interogare coduri CIF pe serverele ANAF din secţiunea Configurări înainte de a porni procedura de validare. În cazul în care există peste 2000 de furnizori şi / sau clienţi raportaţi, timpul de validare se poate reduce considerabil pentru că durata totală conţine şi timpii de răspuns ai serviciilor Web ANAF. Atunci când au loc validări repetitive ale aceluiaşi fişier (generat în diverse etape de implementare, de exemplu), debifarea opţiunii descrise devine chiar obligatorie.